„Doamna Cantaragiu este un specialist bun, dar în situația actuală avem nevoie de un profil de manager care trebuie să gestioneze foarte operativ și repede criza în care sîntem. sîntem pe ultima sută de metri în desemnarea noului ministru, dar nu este prerogativa mea să fac anunțuri, transmite unimedia.
Pe data de 8 septembrie 2022 ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, și-a dat demisia.Da, este cineva din Republica Moldova, din echipă mai curînd o să fie”, a declarat Grosu.
În cadrul ședinței Guvernului din ajun, Iuliana Cantaragiu a fost luată la rost de prim-ministra Natalia Gavrilița, din cauza unui site pentru lemne.
Ulterior, întrebată de jurnaliști dacă e în prag de a fi demisă, ministra Mediului a calificat drept „observații absolut normale” criticile pe care le-a primit de la Gavrilița, în plină ședință de Guvern. „Nu am vreo opinie în acest sens, sînt niște observații absolut normale”, a comentat Iuliana Cantaragiu, cu un zîmbet larg. „Întrebarea cred că trebuie să o adresați doamnei prim-ministră. sînt lucruri care trebuiau făcute și nu au fost făcute, da, și?”, a mai adăugat oficiala.
La 6 august 2021, membrii Guvernului învestit de Parlament au depus jurămîntul în fața președintei Maia Sandu.
Adăuga comentariu