Premierul a remarcat că în perioada mandatului Iulianei Cantaragiu au fost înregistrate multe reușite în această ramură, cu impact pentru cetățeni.
"Am acceptat azi demisia ministrei Mediului Iuliana Cantaragiu. I-am mulțumit pentru munca și dedicația ei în acest an în care a fost transformat modul în care e gestionat domeniul mediului în Republica Moldova. Un nou minister, agenții reformate și resetate, noi legi și noi arii protejate, inclusiv Parcul Național Nistrul de Jos, dar și proiecte țintite spre viața mai bună a cetățeanului - proiectul care previne creșterea nejustificată a prețului la lemn de foc, finanțarea stațiilor de epurare, demararea sistemului național de management al deșeurilor - toate au ca beneficiar final fiecare cetățean al Republicii Moldova - sînt doar cîteva realizări ale Iulianei Cantaragiu", a scris Gavrilița pe rețelele de socializare.
Adăuga comentariu