Proiectul de hotărîre privind modificarea componenței biroului a fost avizat pozitiv de Comisia juridică, numiri și imunități și urmează a fi aprobat astăzi la ședința Parlamentului, planificată pentru ora 15:00, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.
Deputatul socialist Vasile Bolea a explicat că au fost luate în calcul „proporțiile existente la ziua de azi în Parlament”.
„Asta e formula propusă de noua majoritate parlamentară”, a comentat deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco.
Astfel, din componența Biroului Permanent al Parlamentului au fost excluși doi membri ACUM, care vor fi înlocuiți cu un deputat PDM și unul PSRM.
În afară de vicepreședinții Legislativului, din Biroul Permanent vor face parte: 4 deputați PSRM, 3 – PDM, unul PAS, unul PPDA și unul din Partidul Șor.
Pînă acum, erau 3 deputați socialiști, unul din Partidul Șor și cîte doi din celelalte fracțiuni.
Adăuga comentariu