"Această luptă întărește instituțiile și face toate procesele de reforme în domeniul justiției ireversibile", a spus premierul Dorin Recean, notează Noi.md.
În cadrul ședinței, a fost discutat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Platformei Anticorupție, modul de constituire, atribuțiile, drepturile și responsabilitățile membrilor.
Participanții au mai discutat despre fortificarea Procuraturii Anticorupție și soluția digitală destinată monitorizării progreselor în combaterea criminalității organizate și corupției.La eveniment a fost prezentat Programul Național de Integritate și Anticorupție 2024-2028. În același timp, au fost expuse concluziile raportului privind oportunitatea de organizare la Institutul Național de Justiție a unui curs specializat de instruire continuă pentru procurorii din procuraturile teritoriale și ofițerii de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție.
Astăzi, a fost convocată prima ședința a Platformei din acest an, iar autoritățile își propun desfășurarea cu regularitate a ședințelor acesteia, în scopul eficientizării procesului de coordonare a politicilor în domeniul anticorupție și a celor conexe domeniului anticorupție, implicării active a autorităților și a instituțiilor, facilitării comunicării și cooperării acestora.
Adăuga comentariu