Mai mult, acesta a declarat că, în prezent, se discută două perioade în care ar putea avea loc această vizită. Șeful statului a divulgat doar una – cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie.
„Situația s-a îmbunătățit, din punct de vedere al colaborării la nivel de Guvern, pentru că știți că pînă pe 8 iunie Guvernul Filip era categoric împotrivă, interzicea funcționarilor de stat să meargă în Rusia. Deja schimbări s-au produs. A fost ministrul de Externe al RM, al Economiei, a fost vicepremierul”, a declarat președintele la postul de televiziune NTV Moldova.„Dar întrebarea principială este cînd va merge prim-ministrul. Acum se discută două eventuale termene. Primul este a doua jumătate a lunii noiembrie. Cred că e corect, fiindcă știți că eu am fost și la Bruxelles. Trebuie să fie un echilibru, asta și a stat la baza coaliției. Noi nu sîntem contra acordului de asociere, dar și conducerea trebuie să se întoarcă cu fața la partenerii noștri din Est. Miniștrii au fost deja, dar trebuie să și lucreze, dar îi vom impune să meargă. Nu vom permite să fie unilateral. Trebuie o politică externă echilibrată”, a mai spus el.
Anterior, prim-ministra Maia Sandu a spus că ar putea merge într-o vizită oficială în Rusia. Temele anunțate erau problema comerțului și a livrării gazelor naturale. Șefa Executivului nu a menționat însă cînd mai exact va avea loc această deplasare.
Adăuga comentariu