În condițiile imposibilității unei cooperări productive cu legislatorii Președintele a ales tactica realizărilor „mici”, acordînd activ asistență oamenilor simpli și dezvoltînd relațiile politice externe cu principalii parteneri ai Moldovei în străinătate.
Igor Dodon a specificat că toate inițiativele legislative declarate de el în cadrul alegerilor au fost introduse în Parlament. Însă majoritatea parlamentară fie că a sabotat examinarea acestora, fie că a încercat să le atribuie ei.Oponenții politici au încercat să facă totul pentru ca să-l excludă total pe Președinte din politica internă, deoarece el mereu nu este de acord cu ceea ce ei fac. În această situație șeful statului a avut două variante: să se concentreze pe agenda zilei și să realizeze ceea ce poate sau imediat după alegeri să recurgă la luarea puterii cu forță. El a menționat că a ales prima variantă și o califică drept o decizie corectă.
Alegerile parlamentare care vor avea loc la 24 februarie 2019 vor deveni un punct de hotar în istoria modernă a Moldovei. Președintele a specificat că nu va mai tolera încălcarea atribuțiilor sale. Igor Dodon a spus că în această situație îi va rămîne o singură variantă: de a insista ferm asupra trecerii la republica prezidențială.
Adăuga comentariu