Pe de altă parte, Maia Sandu declara săptămâna trecută că o eventuală cădere a Executivului ar putea afecta programele sociale care au fost planificate din finanțări externe.
Întrebat să comenteze viitorul sprijinului financiar pentru Republica Moldova din partea țărilor partenere, Dodon a declarat: „Mesajele partenerilor de dezvoltare sunt foarte clare. Ei nu susțin persoane, ei susțin țara. Nu contează cine va fi prim-ministru, contează ce va face următorul Guvern. Dacă va menține acordurile semnate, Acordul de Asociere cu UE, susținere din partea partenerilor de dezvoltare va fi”, a mai menționat Dodon.
Pe de altă parte, Maia Sandu declarase că demiterea Guvernului ar putea afecta finanțările externe. „Pentru că acest Guvern este singurul Guvern credibil, care a putut să restabilească atât de repede finanțarea. Noi am adus miliarde de lei, în aceste câteva luni, din surse externe. O parte din banii pe care i-am planificat pentru bugetul din 2020 vin din aceste resurse externe. Asta înseamnă că cetățenii vor fi privați de programele pe care le-am inclus noi – de creșterea salariilor, de creșterea indemnizațiilor pentru perioada rece a anului, de programul privind de acoperire parțială a costurilor pentru curentul electric, de creșterile celorlalte indemnizații pe care le-am planificat, pentru cei care a pensie foarte mică”.
Adăuga comentariu