Despre aceasta s-a vorbit în cadrul discuției în format de videoconferință între șeful statului și E.S. Zhang Yinghong, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, la care părțile au discutat un spectru larg de chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun.
Interlocutorii au subliniat în mod special necesitatea realizării vizitei de stat a Președintelui Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, planificată, inițial, pentru finele lunii martie curent, dar amaînată din cauza pandemiei.
În cadrul discuției de astăzi a fost reiterat interesul reciproc față de organizarea acestei vizite, în cadrul căreia urmează a fi semnate acorduri bilaterale importante, ce vor conduce la consolidarea semnificativă a cooperării moldo-chineze.
În contextul luptei comune împotriva răspândirii în continuare a COVID-19, Igor Dodon a exprimat recunoștință conducerii Chinei pentru ajutorul permanent acordat țării noastre sub formă de livrări a diferite mijloace de protecție, dar și de echipament medical, inclusiv în cadrul programelor de caritate.Totodată, la momentul actual în China se desfășoară faza finală a testelor clinice pentru vaccinul împotriva coronavirusului, care ar putea fi lansat paînă la sfîrșitul anului 2020.
În legătură cu aceasta, președintele țării a discutat Ambasadorul RPC posibilitatea de acordare a vaccinurilor pentru cele mai vulnerabile categorii de cetățeni ai Republicii Moldova.
Adăuga comentariu