Potrivit comunicatului, primarul de Dumbrăvița, raionul Sîngerei, Iurie Porcescu, alături de trei consilieri, a anunțat despre ieșirea din PDM, invocînd că această formațiune nu mai este în stare să realizeze programul său electoral.
De asemenea, trei consilieri locali din Holoșnița, raionul Soroca, susțin într-o declarație că PSRM este debusolat, nu mai are viziune, program și sprijin pentru membrii echipei și cetățeni.
Și doi consilieri locali PSRM din Dărcăuți, raionul Soroca, au invocat în declarațiile lor motive similare care i-au determinat să părăsească formațiunea politică și să adere la Partidul Politic „ȘOR”.
De la începutul săptămînii, mai mulți primari și consilieri locali au anunțat că părăsesc PDM și aderă la Partidul „ȘOR”. Săptămîna trecută, din PD au plecat patru deputați, doi dintre care, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, au aderat la Partidul Politic „ȘOR”.
Adăuga comentariu