Iar în octombrie el intenționează să viziteze Rusia și să negocieze cu Vladimir Putin. Ambele întîlniri au legătură cu alegerile parlamentare viitoare din Republica Moldova. Partidul Socialiștilor, al cărui lider neoficial este Igor Dodon, va merge în alegeri sub sloganul dezvoltării relațiilor cu Rusia și al unirii cu Transnistria.
Acest fapt a fost remarcat de către deputatul fracțiunii parlamentare a PSRM Bogdan Țîrdea, intervievat de „Nezavisimaia gazeta”. El a menționat că unificarea ar putea avea loc pe baze federative. Acest lucru va fi discutat la întrevederile președinților Republicii Moldova și Federației Ruse.
În prezent, Chișinăul și Tiraspolul iau măsurile finale pentru punerea în aplicare a Acordului privind reintegrarea rețelelor de comunicații între cele două maluri ale Nistrului. Timp de mulți ani, populația de pe malul drept al Moldovei sună în Transnistria nu direct, ci cu ajutorul unor trucuri tehnice. De exemplu, prin Canada. Acum, politicienii ambelor părți le promit cetățenilor să restaureze comunicarea directă prin telefoane staționare și mobile.
Adăuga comentariu