Declarația liderului PLDM vine după ce președintele democraților, Pavel Filip, a anunțat că formațiunea pe care o conduce nu va participa la alegerea unui nou președinte, notează IPN.
„Deciziile le aparțin și nu mă pot pronunța asupra deciziilor unui partid. Partidul Democrat din Moldova și-a ales calea sa în acest scrutin electoral. Nu vreau să comentez spusele domnului Filip, apreciez decizia acestui partid și este o decizie internă pe care și-o asumă dumnealor”, a declarat Tudor Deliu în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.Referitor la declarațiile președintelui PDM, în care susține că în viitorul scrutin lupta se va da între doi candidați, iar ceilalți vor irosi resursele, Tudor Deliu afirmă că fiecare are dreptul de a vota, de a alege și de a fi ales.
„Nu cred în ceea ce spune domnul Filip, că sînt doar doi candidați și ceilalți vor irosit timpul și resursele în zadar. Eu nu prea aș vrea să fiu Vanga, așa cum încearcă unii să fie, precum că noi avem doar doi potențiali cîștigători ai acestui scrutin. Măria sa, alegătorul, își va spune cuvîntul anume în perioada electorală”, a adăugat fostul președinte PLDM.
Adăuga comentariu