Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

CEC a autorizat publicarea rezultatelor unui sondaj de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor

4 sep. 2023,, 16:31   Politică
3624 1

Comisia Electorală Centrală a autorizat, în cadrul ședinței de astăzi, publicarea rezultatelor unui sondaj de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, realizat de către S.C MAGENTA CONSULTING S.R.L.

Conform cererii, chestionarea a fost realizată pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 10 iulie – 4 august 2023, pe un eșantion reprezentativ național de 1 601 respondenți, în baza intervievării față în față.

Precizăm că, potrivit noilor prevederi din legislația electorală, pentru a realiza sondaje de opinie și exit-polluri în perioada electorală, persoanele juridice și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale. La fel, sondajele de opinie inițiate în afara perioadei electorale, însă care sînt desfășurate și/sau publicate inclusiv în perioada electorală, se autorizează în aceleași condiții.

Cererile pentru autorizarea sondajelor de opinie pot fi depuse la Comisia Electorală Centrală cel tîrziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor.

Informațiile privind sondajele de opinie și exit-poll-urile autorizate în perioada electorală, dar și despre organizarea scrutinului din 5 noiembrie curent, sînt disponibile pe pagina web oficială a Comisiei https://www.cec.md, la rubrica „Alegeri locale generale 2023”.


1
0
0
1
23

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?