În ordinea de zi pentru următoarea ședință a Comisiei, care este planificată pentru data de 18 iunie, este inclus un punct cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Decizia de stabilire a alegerilor anticipate pentru ziua de 6 septembrie a fost luată de Pavel Filip, la finele săptămînii trecute, cînd, în urma unei decizii a Curții Constituționale, a preluat temporar atribuțiile șefului statului.
Ulterior, Igor Dodon a anunțat că a anulat decretul semnat de Pavel Filip, din motiv că acesta nu ar fi respectat prevederile Constituției atunci cînd l-a semnat. La rîndul său, vicepreședintele PDM și deputatul Andrian Candu a spus că decretul lui Pavel Filip nu poate fi anulat de Igor Dodon, din motiv că acesta fusese deja publicat în Monitorul Oficial.
Zilele trecute, Alina Rusu, președinta CEC, ne-a spus că instituția pe care o conduce a recepționat decretul privind alegerile anticipate și că în scurt timp va demara procedura de organizare a scrutinului, iar nemijlocit înregistrarea candidaților se va face cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Adăuga comentariu