Nici măcar Drăguțanu nu mai este interesat de mersul anchetei. Acesta a spus că are lucruri mult mai importante decît să alerge după atacatori.
Procurorul care examinează dosarul privind atacul cu grenadă de la casa lui Dorin Drăguțanu a declarat pentru TV8 că, deși dosarul nu a fost clasat, urmărirea penală a fost suspendată. În același timp, măsurile speciale continuă.„Au fost și audieri și expertize multe. Mai multe acțiuni procesuale s-au efectuat. Urmărirea penală a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibil de stabilit careva persoane suspecte. Noi am verificat mai multe versiuni dar cuiva de înaintat învinuirea sau de a expedia cauza în instanța de judecată cauza nu a fost posibil”, Vladimir Moșneaga, procuror PCCOCS
Totuși, în 2016, la scurt timp după incident, Gheorghe Cavcaliuc anunța că oamenii legii dețin suficiente probe, iar cazul este investigat de cei mai buni specialiști.
Fostul guvernator pare să nu fie deranjat de faptul că suspecții nu au fost prinși.
„Nu știu unde a avansat ancheta. Noi ne simțim, familia se simte în siguranță, dar dacă o să fie informații noi probabil că va fi făcută cunoscută. Dar nu v-ați interesat? Eu am lucruri mult mai importante decît să alerg după năuci”, Dorin Drăguțanu, fost guvernator BNM.
Incidentul s-a produs noaptea pe 1 februarie 2016. Atunci, persoane necunoscute au aruncat cu o grenadă la balconul casei lui Dorin Drăguțanu. A doua zi după deflagrație, soția fostului Guvernator al BNM a scris că în timpul exploziei toată familia era în casă. În urma atacului nimeni nu a avut de suferit. Oamenii legii au calificat incidentul drept un act terorist.
Adăuga comentariu