Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Vovc a adresat o sesizare președintelui Maia Sandu

26 dec. 2020,, 11:30   Politică
8297 1

Deputatul Platformei DA, Liviu Vovc, a adresat o sesizare președintei Maia Sandu.

Deputatul cere să fie revăzut actul de promulgare a Legii cu privire la activitatea farmaceutică, transmite nokta.md.

”Parlamentul a transmis spre promulgare un proiect toxic care a fost votat cu grave încălcări de procedură și cu încălcarea prevederilor legislației. O lege care va afecta grav sistemul farmaceutic și respectiv sănătatea populației.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi există riscul major:

- să rămânem fără medicamente compensate în farmaciile individuale, cele din zona rurală și din spitale;
- să dispară de pe piață medicamentele ieftine care se importă din Asia și zona CSI;
- să crească prețurile la medicamentele fără prescripție medicală;
- să ne trezim că medicamente fără prescripție medicală se vor vinde în orice spațiu comercial, inclusiv în magazinele sociale ale lui Shor”, a declarat Liviu Vovc.


Deputatul a menționat că această lege încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Amintim că Guvernul nu a susținut proiectul de lege, invocînd lipsa condițiilor necesare pentru păstrarea medicamentelor, lipsa mecanismului de control al activității acestor farmacii mobile și încălcarea principiilor economiei de piață și a concurenței loiale.

De asemenea, Centrul Național Anticorupție a indicat în raportul său posibile acțiuni de corupție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?