Deputatul menționează că este inadmisibil ca acordarea acestor distincții să fie politizată, astfel încît de ele să nu poată beneficia veteranii pe care actuala guvernare în consideră „incomozi”.
Chiril Moțpan anunță că a fost informat că ministrul de interne ar pune bețe în roate procesului de decorare cu ordine și distincții de stat, cu ocazia celebrării a 30 de ani de independență ai Republicii Moldova, a veteranilor pe care îi consideră „incomozi”.
În acest context, Chiril Moțpan spune că e umilitoare această împărțire a veteranilor în „ai noștri” și „ai lor”:
Chiril Moțpan amintește că Platforma DA a susținut mereu veteranii războiului de pe Nistru și a menționat că dînsul personal, indiferent dacă va ajunge în parlament sau nu, va continua „cu toată puterea de care sînt în stare” aceste acțiuni orientate spre protecția socială a veteranilor și recunoașterea publică a meritelor lor.
Adăuga comentariu