"Absolut toți judecătorii, toți șase, de la începutul sedinței am făcut un fel de schimb de păreri și am ajuns la un comun acord. Noi am hotărît, dacă doriți, am jurat unul față de altul că în cadrul CC va fi strict respectată nu pur și simplu legislația în vigoare, dar va fi respectat jurămîntul pe care l-am depus vinerea trecută și anume ca noi să ne exercitam atribuțiile cinstitit și nu putem să fim supuși nici la o forță politică. În capul mesei va fi Constituția și doar Constituția. Astăzi, imaginea CC este una afectată. Chiar și ultimul sondaj a demonstrat nivelul de 10% încredere al populației. Sarcina noastră e să restabilim încrederea în instituție", a declarat Țurcan.
Amintim că pe 16 august 2019, noii judecători ai Curţii au depus jurămîntul în faţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Adăuga comentariu