În același timp, Tiraspolul ar putea cere ajutor de la Chișinău pentru a investiga această crimă.
Liderul transnistrean a declarat acest lucru în cadrul unei întrevederi la Tiraspol cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeikis.
Serviciul de presă al șefului nerecunoscutei RMN a relatat că participanții la întîlnire au discutat, printre altele, despre tragicul eveniment care a avut loc cu o zi înainte.
Diplomatul european a întrebat ce se știe despre asasinarea lui Oleg Horjan la 17 iulie.
"Ancheta se află sub controlul meu. Se lucrează asupra tuturor versiunilor. A fost colectat materialul, datorită căruia putem deja să ne pronunțăm asupra motivelor acestei infracțiuni. Vom clarifica această crimă, vom numi criminalii care au comis-o. Dacă va fi necesar, vom solicita asistență juridică sau operațională din partea Ministerului moldovean de Interne", a declarat Vadim Krasnoselski.
Potrivit mass-mediei transnistrene, asasinarea lui Oleg Horjan a fost comisă în noaptea de 16-17 iulie într-o casă privată din satul Sucleia, unde Horjan locuia. Cadavrul a fost găsit de soția sa pe 17 iulie la ora 11:00.
Adăuga comentariu