”O grupare criminală organizată, care a subminat toate instituțiile statului, a stabilit un monopol totalitar în toate domeniile: în politică, economie, mass-media. Scopul principal este acumularea de profituri cu transferarea celor furate în Occident și spălarea banilor prin cumpărarea de proprietăți în Europa, Ucraina și Federația Rusă. Regimul totalitar este o garanție a ascunderii infracțiunilor care s-au comis și care se comit. De aceea, în practica diferitor organe se află urmărirea persoanelor incomode, dosare penale false, crearea unei atmosfere de frică. Transnistria a alunecat la califat, unde, de fapt, nu există legislație și drepturi civile, nu există oportunitate de dezvoltare a afacerilor. Nici afacerile, nici proprietatea, nici chiar viața nu au protecție sistemică și juridică acolo. Sute de arestări și dosare penale, zeci de persoane condamnate ilegal, creșterea migrației, creștere necontrolată a prețurilor pe lîngă scăderea veniturilor reale ale cetățenilor - toate acestea au devenit lucruri obișnuite. Organele așa-numitului guvern, inclusiv președintele, sînt subordonate companiei Sheriff, trădînd poporul și făcînd astfel o crimă gravă. Dar oamenii înțeleg din ce în ce mai mult că au fost pur și simplu înșelați, "folosiți" și mințiți în continuare", a spus Șevciuk.
Liderul fugar al RMN a anunțat, de asemenea, și despre planurile sale pentru viitor - posibila participare la viața politică a Transnistriei și cum ar putea face acest lucru, avînd în vedere dosarele penale, transmite enews.md.
Adăuga comentariu