Ion Postul nu s-a prezentat la ședință, iar Victor Micu s-a îmbolnăvit. Ultimul a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 septembrie, unde s-a votat pentru demisia membrilor CSM.
În cadrul ședinței de astăzi urma a fi aprobată demisia președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, urma să fie examinat avizul Comisiei de la Veneția asupra reformei CSJ și Procuraturii și urmau a fi avizate două proiecte ce prevăd modificarea Constituției și Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.
Amintim că actualii membri ai CSM au fost revocați din funcții în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din 27 septembrie. Membrii CSM nu recunosc legalitatea votului și s-au adresat în instanța de judecată pentru anularea deciziei adunării.
Pe 25 octombrie a fost planificată o nouă întrunire a Adunării Generale a Judecătorilor pentru a desemna noi membri în CSM.
Adăuga comentariu