Șefa statului spune că o decizie definitivă a instanței de judecată în cazul fiecărui membru al partidului declarat neconstituțional, implicat în ilegalități, ar putea dura ani de zile, iar democrația în Republica Moldova este astăzi în pericol. Maia Sandu spune că în condițiile în care actul justiției durează, guvernarea trebuie să apere procesele democratice prin alte metode, notează IPN.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea potrivit căreia membrii organului executiv și cei cu funcții elective ai partidului declarat neconstituțional aveau interdicție de a participa la alegeri. Președintele Maia Sandu spune că individualizarea pedepsei și condamnarea definitivă ar fi fost un proces de lungă durată, iar autoritățile trebuie să intervină astăzi pentru a apăra democrația și statalitatea.
După decizia Curții Constituționale, Parlamentul s-a întrunit în ședință și a aprobat în regim de urgență legea prin care a fost individualizată pedeapsa pentru fiecare membru al fostului partid Șor. Astfel, instituțiile statului au întocmit lista persoanelor cărora le-a fost interzisă participarea la alegeri.
„Întrebarea mea către cei care au votat această decizie este cum ne protejăm procesele democratice? Pentru că peste zece ani va fi prea tîrziu să mai salvăm democrația în Republica Moldova.Trebuie să fim duri și să ne apărăm democrația și statalitatea”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
În urma deciziei Parlamentului, nu pot candida la alegeri persoanele bănuite, învinuite sau inculpate de săvîrșirea unor infracțiuni care au fost menționate de către Curtea Constituțională ca argument în contextul declarării neconstituționalității partidului politic; au fost excluse dintr-un scrutin electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării transparente; sînt culpabile de comiterea unor fapte ce au dus la includerea acestor persoane în listele de sancțiuni internaționale.
Adăuga comentariu