X 
Cutremure stiri: 502

Sandu la Batumi: Președinții Georgiei, Moldovei și Ucrainei au semnat Trio Asociat

19 iul. 2021,, 20:09   Politică
4160 10

Semnarea declaraţiei a avut loc luni la Batumi, unde şefii celor trei state au participat la Conferinţa internaţională cu genericul "Trei state - o singură alegere: Georgia, Moldova şi Ucraina în mişcare", transmite Infotag.

Semnarea declaraţiei a dat un început oficial activităţilor formatului "Trio Asociat" la nivelul şefilor de stat.

În declaraţia semnată la Batumi este exprimat angajamentul faţă de dezvoltarea în continuare a Parteneriatului estic, iar preşedinţii Georgiei, Moldovei şi Ucrainei au declarat "inevitabilitatea unui viitor european pentru cele trei ţări".

Liderii celor trei ţări au convenit să meargă în comun spre integrarea în UE, precum şi să se ajute reciproc în realizarea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, transmite Infotag.

Oficialii au discutat subiectul integrării europene, precum şi pregătirile pentru summitul Parteneriatului estic, care se va desfăşura în toamnă.


Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat după conferinţa de la Batumi că "summitul Parteneriatului estic va avea o importanţă deosebită în procesul integrării europene".

"Trebuie să menţionăm în cadrul summitului că pierdem oameni, avem nevoie de un context politic, de o viziune geopolitică asupra viitorului.

Este necesar să ne consolidăm eforturile în cadrul acestei iniţiative. La acest summit, trebuie să vedem că UE are o viziune, vom susţine această iniţiativă şi vom pune în aplicare aspiraţiile noastre europene în acest sens.

Mă bucur că deschidem drumul şi ne putem atinge obiectivele. Noi, trei ţări, Ucraina, Georgia şi Moldova, ne vom găsi locul în sistemul UE", a declarat Zelenski.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав