Directorul ADEPT a menționat că PSRM a reușit să-și promoveze în funcțiile de conducere a celor 32 de raioane 18 președinți (56,3%). Acest rezultat este dublu față de voturile oferite de alegători la alegerile din 20 octombrie 2019 – 27,1% la nivelul raioanelor. De fapt, PSRM a obținut majoritatea absolută în patru consilii raionale (Briceni, Dondușeni, Ocnița și Taraclia) și majoritatea relativă în alte zece raioane. Coalizarea la nivel raional a PSRM cu Partidul Democrat a fost benefică nu doar pentru socialiști, ci și pentru democrați, care au obținut zece funcții de președinți de raion (31,3%) ceea ce, de asemenea, este de aproximativ două ori peste scorul electoral obținut la nivel raional – 16,5%. PDM are majoritate absolută în raionul Nisporeni și majoritate relativă în alte cinci raioane.
ACUM a obținut un scor electoral de 23,5%, majoritatea relativă în 11 consilii raionale, dar a reușit să își promoveze reprezentații în funcția de președinte în doar trei raioane (9,4%) – Criuleni, Ialoveni și Strășeni. Totuși, în ultimul caz, ca și în situația alegerii unor vicepreședinți raionali, aceasta a fost o decizie independentă a consilierilor uneia dintre componentele blocului, contrar poziției generale a formațiunii.
Partidul Șor, cu un scor electoral la nivel de raioane de 6,7%, a obținut majoritatea absolută de consilieri în raionul Orhei, unde și-a ales președintele și patru vicepreședinți de raion. La alegerea vicepreședinților raioanelor, coalizarea PSRM cu PDM a fost favorabilă pentru cele două formațiuni, socialiștii obținînd 28 de funcții de vicepreședinte din 76, iar democrații 25. Componentele Blocului ACUM – PPPDA și PAS – au reușit să promoveze în funcția de vicepreședinte doar 12 reprezentanți.
Adăuga comentariu