În acest sens, deputații Comisiei juridice, numiri și imunități au avut, astăzi, o întrevedere, în format on-line, cu experții Comisiei de la Veneția și OSCE/BIDDO, în frunte cu Secretarul adjunct al Comisiei de la Veneția, Simona Granata-Menghini, în cadrul căreia și-au expus opiniile despre amendamentele înaintate.
Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea i-a informat pe experți că proiectul de lege are ca obiectiv îmbunătățirea procesului electoral din Republica Moldova și ajustarea unor prevederi ale Codului electoral la normele Codului administrativ.Vasile Bolea a specificat că modificările au fost înaintate la propunerea Comisiei Electorale Centrale, experților și observatorilor internaționali, care au monitorizat alegerile locale și parlamentare din țara noastră, dar și a consultărilor cu societatea civilă pe platforma parlamentară și cea a CEC.
Noile modificări, potrivit Președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, prevăd introducerea în Codul electoral a interdicției de a utiliza în campania electorală și în cadrul acțiunilor de agitație electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravențional – introducerea sancțiunilor pentru asemenea acțiuni. În același timp, va fi interzisă și sancționată implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume.
La rîndul lor, deputații Sergiu Litvinenco, Dinu Plîngău și Denis Ulanov și-au exprimat îngrijorarea față de unele prevederi și graba cu care este promovat respectivul proiect de lege, precizînd că există temeri în legătură cu aplicarea corectă a noilor prevederi legislative pentru a asigura un scrutin liber și corect.
Experții Comisiei de la Veneția au discutat și cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, Ministerului Justiției, Consiliului Audiovizualului, Coaliției ONG-urilor, oficiului Avocatul Poporului și cu șeful Delegației UE la Chișinău.
Adăuga comentariu