„Nu este ușor pentru că acești oameni au avocați pe care îi plătesc bani foarte mari”, a spus președinta, transmite Noi.mdcu referire la unimedia.info.
„Întrebarea este către justiție ei sînt cei care au dreptul juridic și legal să-l caute și să-l găsească pe Plahotniuc. În cazul lui Șor noi știm unde este, există o cerere oficială de extrădare transmisă autorităților de acolo, știm că există un proces de judecată. Lucrurile sînt în altă situație.În cazul lui Plahotniuc nu există recunoaștere din partea locului unde se află el că el este acolo și evident că aici este altă cale. Acuma înțeleg că a fost o nouă solicitare de-al căuta prin Interpol pe dosarul Metalferos, dacă îmi amintesc corect. Nu este ușor pentru că acești oameni au avocați pe care îi plătesc bani foarte mari”, a spus Sandu.
Anterior, președinta Maia Sandu a considerat cel puțin ciudată lipsa de decizie a Biroului Internațional Interpol în privința lui Vladimir Plahotniuc. Organele de drept ale Republicii Moldova de cîțiva ani solicită darea lui Plahotniuc în căutare internațională, însă Interpol nu oferă vreun răspuns.
Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, cînd Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Liderul PD de atunci scria că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”, dar nu a mai revenit în țară.
Mai bine de un an, oligarhul fugar s-a aflat pe teritoriul Statelor Unite, unde a solicitat și azil politic, cerere respinsă însă de autoritățile acestui stat.
În pragul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020, Plahotniuc a părăsit SUA și a ajuns în Turcia.
Deși organele de drept ale Republicii Moldova a solicitat informații și extrădarea lui Plahotniuc, acestea au rămas deocamdată fără vreun răspuns. Plahotniuc se află, potrivit mai multor surse, în partea controlată de Turcia a Ciprului, zonă „unde nu te ajunge justiția”, după cum afirmă experții.
Adăuga comentariu