X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Mișin: Niciun observator internațional nu a scos în evidență o eventuală agitație electorală din partea șefului statului

14 feb. 2019,, 07:31   Politică
4196 1

„La întîlnirile președintelui Igor Dodon cu cetățenii au participat și observatori internaționali, însă niciunul dintre aceștia nu a evidențiat vreo acțiune de agitație electorală din partea șefului statului în favoarea Partidului Socialiștilor”.

Declarația aparține juristului Serghei Mișin, care este consilierul președintelui pentru relații interetnice și se regăsește pe lista socialiștilor pentru alegerile din 24 februarie, transmite IPN.

Serghei Mișin se întreabă dacă nu este cumva utilizarea resurselor administrative faptul că în caravana PDM sînt implicați secretari de stat din cadrul ministerelor, reprezentanți ai autorităților publice locale, îmbrăcați în haine cu sigla PDM?

Juristul spune că mulți dintre susținătorii Partidului Socialiștilor sînt gata să iasă în stradă în legătură cu avertizarea Comisiei Electorale Centrale adresată Președinției.

Politologul Pavel Midrigan consideră că în Republica Moldova se va ajunge la alegeri anticipate avînd în vedere faptul că în actuala campanie electorală politicienii nu lasă loc de discuții și de negociere în viitorul Parlament. În cazul în care vor avea loc alegeri anticipate, Republica Moldova va rămîne în urmă încă la mult mai multe capitole.

Vineri, 8 februarie, Comisia Electorală Centrală a atenționat Președinția asupra „inadmisibilității implicării în campania electorală”. Și Partidul Socialiștilor a fost avertizat, printr-o hotărîre CEC, privind utilizarea resurselor administrative ale Președinției în campania electorală. Deciziile au fost luate, după ce Partidul Liberal și Partidul „Șor” au sesizat Comisia că șeful statului ar face transfer de imagine și ar susține PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?