Declaraţia îi aparţine președintelui Consiliului Federației al Rusiei, Valentina Matvienko, şi a fost făcută de aceasta în cadrul unei întrevederi cu președintele moldovean, Igor Dodon, transmite Noi.md.
Potrivit serviciului de presă al Consiliului Federației al FR, în cadrul întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind relațiile bilaterale și agenda internațională. O atenție deosebită în timpul dialogului a fost acordată dezvoltării cooperării interregionale.
Valentina Matvienko a subliniat că Rusia apreciază înalt relațiile cu Moldova. „Avem o istorie comună și sîntem interesați de dezvoltarea relațiilor economice și umanitare. Acestea sînt menite să păstreze tot binele care ne unește popoarele ".
Președintele Consiliului Federației şi-a exprimat speranța pentru aprofundarea constructivă a cooperării dintre cele două țări.
Valentina Matvienko a subliniat disponibilitatea Consiliului Federației de a face tot ce este necesar pentru a crea condiții pentru dezvoltarea reciproc avantajoasă a relațiilor bilaterale.
Igor Dodon a menționat că poporul moldovean consideră Rusia ca fiind un stat prietenos. El și-a exprimat încrederea în continuarea dezvoltării cooperării ruso-moldoveneşti. „Sînt încrezut că vom putea continua să menținem relații reciproc avantajoase și stabile", a spus el
Adăuga comentariu