X 
Cutremure stiri: 506

Maia Sandu a comentat reținerea procurorului general

6 oct. 2021,, 11:03   Politică
7767 29

Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție pe rețelele de socializare după reținerea procuroului general, Alexandr Stoianoglo, și încuviințarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a anchetării sale penale, notează Noi.md.

În mesajul său Maia Sandu a precizat că "oamenii cer dreptate", iar "oricine a comis ilegalități trebuie să plătească, conform legii".

"Așteptările cetățenilor Republicii Moldova sunt legitime: un trai mai bun într-o țară eliberată din strânsoarea clanurilor corupte. Oamenii cer dreptate. Instituțiile statului responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de aceste așteptări și să acționeze mereu în conformitate cu legea.

Decizia de ieri de analiză a sesizării care-l vizează pe Procurorul General aparține Consiliului Superior al Procurorilor, iar decizia de reținere a acestuia aparține procurorului desemnat de CSP.

Ca Președinte al țării îmi doresc ceea ce își doresc cetățenii: să fie respectată cu strictețe legea, să nu fie comise abuzuri, iar oricine a comis ilegalități să plătească, conform legilor în vigoare", a declarat Maia Sandu.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав