Oficialul a amintit că anul trecut au fost dublate cotele la mai multe produse exportate în UE. Practic, toate produsele moldovenești pot intra deja în UE fără taxe vamale.
„Noi vedem problemele cu care se confruntă agricultura din Moldova și analizăm cum putem ajuta în acest sens. O parte din lucruri pot fi făcute pe termen scurt, altele ar necesita mai mult timp pentru planificare, deoarece e vorba și de aspecte financiare.
Sînt sigur că producătorii moldoveni vor aprecia în anii care urmează anularea puținelor cote rămase pentru Moldova. Deci, nu mai există limite numerice pentru exporturile din Republica Moldova, pentru produsele agricole. Anul trecut, multe dintre aceste cote au fost dublate, triplate, ceea ce, cred, ne arată că producătorii agricoli sînt tot mai activi în ceea ce privește utlizarea pieței europene, una bogată, previzibilă.Spre deosebire de alte piețe, cea a UE nu ia în considerare eliminarea exporturilor pentru produsele agricole din Moldova și vom continua să susținem acest lucru.
Țara noastră beneficiază de un Acord de Asociere, inclusiv de Liber Schimb cu UE din 2014. Acest sistem comercial preferențial a permis Republicii Moldova să profite de eliminarea taxelor vamale la exportul către UE.
Adăuga comentariu