Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Începe sesiunea de toamnă 2023 a Parlamentului

4 sep. 2023,, 13:20   Politică
4192 1

Astăzi începe sesiunea de toamnă 2023 a Parlamentului Republicii Moldova.

Pe parcursul săptămînii, mai multe comisii parlamentare se întrunesc în ședințe. Printre proiectele ce vor fi discutate la ședințele comisiilor se numără ratificarea amendamentelor la Acordul de parteneriat strategic, comerț și cooperare cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, inițiativele privind etichetarea produselor cu impact energetic și facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică, proiectul privind declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de construcție a drumului Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat cu infrastructura conexă. De asemenea, deputații urmează să examineze modificări la Codul transporturilor rutiere și Codul contravențional, notează Noi.md

Miercuri, 6 septembrie, Biroul permanent se va convoca în ședință pentru a stabili data primei ședințe plenare a Parlamentului din sesiunea de toamnă, precum și ordinea de zi a acesteia. „Ne aflăm în cea mai responsabilă perioadă din istoria Republicii Moldova. Anul 2023 este un an în care trebuie să avansăm ireversibil pe calea noastră spre integrare europeană – să începem negocierile și să dezvoltăm Moldova. De aceea sîntem determinați și vom depune toate eforturile pentru a realiza acest deziderat pe linie parlamentară, fiindcă vreau să avem legi bune, iar moldovenii să trăiască ca europenii, pentru că merită”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu referire la prioritățile sesiunii de toamnă.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfîrșitul lunii decembrie. Iar sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfîrșitul lunii iulie.

0
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?