Reprezentanții PAS și cei ai Platformei DA se arată convinși că un Guvern proeuropean va fi învestit imediat după alegerile din 11 iulie, transmite NOI.md cu referire la IPN.
Reprezentanții PAS spun că vor merge pe cont propriu la alegeri și evită crearea unui bloc electoral cu Platforma DA. Potrivit secretarului general al formațiunii, în campania electorală nu vor exista atacuri reciproce între cele două entități politice, pentru că după alegeri, PAS va crea o coaliție majoritară cu Platforma DA.„În viitorul Parlament vom face coaliție cu oameni de treabă, corecți, integri, care să guverneze în interesul țării, inclusiv cu participarea Platformei DA. Liderii Platformei DA au declarat că din măsurările pe care le au, vor accede în următorul Parlament, noi cu ei vom face coaliție. Nu văd riscurile creării unei coaliții de stînga în următorul Parlament”, a spus secretarul general PAS, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Și reprezentanții Platformei DA se arată convinși că se vor regăsi în următorul Parlament și împreună cu PAS vor învesti imediat după alegeri un Guvern proeuropean, care să restabilească relațiile țării noastre cu instituțiile financiare internaționale.
Adăuga comentariu