Este declaraţia președintei Delegației Comisiei pentru afaceri externe, Laima Andrikienė, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe desfăşurate ieri, 4 aprilie, la Parlamentul Republicii Moldova, notează Noi.md.
„Sîntem aici cu un mesaj clar: vrem să sprijinim Republica Moldova în implementarea Acordului de asociere. Vrem să vedem progrese în ceea ce privește democrația, statul de drept și apărarea drepturilor omului. Înțelegem că există progrese în unele domenii și că mai avem multe de făcut în altele. Vrem să vedem o creștere a comerțului, dar și legături mai bune de transport și interconexiuni energetice cu UE, pentru a sprijini dezvoltarea economică și socială a Moldovei, în beneficiul tuturor cetățenilor”, a menționat Laima Andrikienė.
Președinta Delegației Comisiei pentru afaceri externe a adăugat că zilele trecute au fost efectuate o serie de întîlniri cu societatea civilă, cu organizaţii internaţionale, dar şi cu demnitari de stat.
„Ne-am întîlnit şi cu premierul Filip, cu președintele Dodon, cu un număr de miniștri, precum și cu conducerea Comisiei Electorale Centrale și a Centrului Național Anticorupție. Pe 4 aprilie, ne-am întîlnit cu liderii fracțiunilor majoritare și de opoziție, apoi cu președintele Candu și cu mai mulți președinți de comisii. Susținem pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și recunoașterea granițelor sale pe plan internațional. Salutăm eforturile de a elabora noi reguli procedurale ale Parlamentului și un cod de conduită pentru a îmbunătăți încrederea cetățenilor în această instituție”, a adăugat Laima Andrikienė.
Adăuga comentariu