X 
Cutremure stiri: 506

Igor Dodon marchează doi ani de la învestirea sa în funcție

23 dec. 2018,, 14:30   Politică
2573 3

Astăzi s-au împlinit doi ani de cînd Igor Dodon a fost învestit în funcția de președinte, notează Noi.md.

El a menționat că primii doi ani nu au fost ușori, dar a obținut rezultate bune.

"Astăzi Rubiconul este trecut... Vom realiza și mai multe. Noi sîntem mai mulți – vine timpul nostru!", a comentat el pe o rețea de socializare.

În raportul de activitate se menționează că în acești ani președintele a reușit realizarea a numeroase acțiuni și proiecte, inclusiv a programelor sociale la nivel național, care nu țin direct de competența șefului statului.

Astfel, au fost restabilite relațiile de prietenie cu Federația Rusă, la nivel de șefi de state. A fost restabilit dialogul cu regiunea transnistreană, a demarat procesul de soluționare a problemelor care nu au fost rezolvate de ani buni. Chiar de la începutul mandatului, în primele luni ale lui 2017, în conformitate cu angajamentele sale față de cetățeni, Președintele Igor Dodon, după ce a propus Parlamentului anularea unor legi, cum ar fi legea miliardului, și adoptare a altor legi, a inițiat un referendum privind patru subiecte importante: extinderea prerogativelor Președintelui în vederea dizolvării Parlamentului, anularea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat, reducerea numărului de deputați pînă la 71 și excluderea traseismului politic în Parlament, introducerea în școli a disciplinei „Istoria Moldovei”, se arată în raport.


În această perioadă, Igor Dodon a înaintat Parlamentului și Guvernului zeci de inițiative și demersuri cu caracter economic și social. Totodată, a înfăptuit o politică externă proactivă reușind, mai întîi de toate, să restabilească relațiile de prietenie cu Federația Rusă, soluționînd probleme legate de migrație pentru concetățeni, dar și să reia exportul pe piața din Est pentru majoritatea agenților economici, se mai arată în raport.

De asemenea, șeful statului a inițiat, în afara competențelor instituției pe care o reprezintă, mai multe programe naționale de susținere a populației, de restabilire a infrastructurii educaționale și sportive, cu atragerea fondurilor extrabugetare. De susținerea Campaniei „Iubesc Moldova” și a Fondului de Binefacere „Din Suflet” al Primei Doamne au beneficiat peste 170.000 de persoane din întreaga țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав