Potrivit lui Filip, nu întotdeauna măsura arestului preventiv este justificată suficient de judecători. El a amintit despre numărul mare de plîngeri depuse la CEDO împotriva Moldovei pe marginea aplicării abuzive a acestei măsuri.
„Se vede o aplicare excesivă a arestului preventiv. Cu toate că legislația a afost ajustată la normele europene, această chestiune nu a fost soluționată definitiv, numărul arestărilor crește, avem situații în care se aplică excesiv aceste măsuri de contrîngere. Asta nu face decît să provoace foarte multă neîncredere în justiție”, a punctat Filip.
Șeful Executivului a criticat și tendința de a aplica arestul preventiv în raport cu cei care comit infracțiuni economice. „Acești oameni nu prezintă cel mai mare pericol pentru societate”, a spus el.
Ședințele de judecată cu ușile închise constituie o altă problemă de actualitate, afirmă premierul. „Eu personal nu pot înțelege de ce procedează așa. Îmi pare că aceste lucruri se fac doar pentru a discredita cumva reformele aprobate de noi. Elemente de acest fel nu fac altceva decît să zădărnicească efortul depus”, a remarcat Filip.
Premierul a precizat că respectă principiul separării puterilor în stat. Cu toate acestea, poziția deținută îi permite să ia public atitudine față de abuzurile atestate în sistemul justiției.
Adăuga comentariu