„Am spus și anterior că voi refuza orice demers politic care ar sta la baza eliberării mele. Eu 50 de luni nu am stat în pușcărie pentru ca cineva să-mi poată face un reproș sau tertipuri. Nu am fost laș. Nu recunosc nici pînă acum vinovăția, dar m-am conformat cu o decizie a unei instanțe din Republica Moldova. În legislația RM trebuie intervenit de urgență și de ajustat în așa fel în care tuturor celor care au fost anchetați, deținuți, condamnați contrar Convenției Europene pentru Drepturile Omului, trebuie să li se facă dreptate. Și nu contează că numele lor este Filat sau Platon”, a declarat Vlad Filat, transmite Noi.md cu referire la Agora.
Fostul premier a mai adăugat că îi pare enorm de rău dacă în urma liberării sale condiționate vor suferi alți oameni.
„Eu încă nu sînt la libertate. Acum aș vrea să clarificăm situția în care mă aflu nu doar eu. Este un test. Oare nu ingerință înseamnă toate acest lucruri? Iarna nu-i ca vara. La patru ani, dacă adaugi 709 zile, obții un termen care reprezintă mai mult decît 2/3 din termenul de detenție”, a mai adăugat Filat.
Adăuga comentariu