Dosarul a ajuns pînă la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care la mijlocul lunii iulie curent a menținut încheierea Curții de Apel (CA) Chișinău, prin care a fost declarată inadmisibilă cererea în care Autoritatea Națională de Integritate (ANI) solicita confiscarea „averii nejustificate”, a fostului deputat transfug, în sumă de 1,9 milioane de lei.
La 1 decembrie 2021, ANI a încheiat procedura de control a averii pe numele fostului deputat Sergiu Sîrbu și a emis act de constatare. Inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume de către Sîrbu.Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercutării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară.
Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale, depuse în perioada 2016-2019, ANI a constatat că fostul deputat a introdus mai multe date incomplete și eronate.
Banii au fost găsiți în conturile bancare ale lui Sîrbu, depozitele au fost făcute în numerar. El nu a indicat în declarație venituri în valoare de peste 1 milion de lei, a inclus date inexacte privind veniturile primite cadou, a indicat informații greșite despre împrumut etc. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Sîrbu avea în numerar sute de mii de lei și zeci de mii de euro, pentru care a indicat date eronate în declarație.
Pe 2 februarie, Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate au efectuat percheziții în casele a 13 foști deputați suspectați de îmbogățire ilicită.După percheziții, mai mulți foști deputați au fost reținuți, inclusiv Sergiu Sîrbu.
La 4 februarie, instanța a decis arestarea persoanelor reținute, Sîrbu a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
Adăuga comentariu