Șeful Executivului va avea întrevederi cu Svenja Schulze, ministru federal pentru cooperare economică și dezvoltare, Michael Roth, președintele Comisiei politică externă a Bundestag-ului, Jens Plötner, consilier pentru politică externă și securitate al cancelarului, dar și cu un grup de deputați și oameni de afaceri din Germania.
Împreună cu prim-ministrul Dorin Recean, în Germania vor merge viceprim-ministrul, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba și ministrul energiei, Victor Parlicov.
Purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat în cadrul briefingului săptămînal, că oficialii de la Chișinău vor aborda oportunitățile investiționale ale țării noastre pentru atragerea oamenilor de afaceri germani, măsuri de consolidare a securității energetice, dar și promovarea produselor moldovenești pe piața din UE.
Daniel Vodă a adăugat că în discuții se va regăsi și procesul de aderare la Uniunea Europeană, susținerea Germaniei fiind deosebit de importantă în acest parcurs.
Adăuga comentariu