X 
Cutremure stiri: 507

Dodon a discutat cu Greceanîi despre alegerile primarului general

5 mar. 2018,, 12:27   Politică
3275 2

Alegerile locale din Chișinău și Bălți trebuie să se desfășoare nu mai tîrziu de 20 mai, așa cum prevede legea.

Declarația aparține președintelui Igor Dodon și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, notează Noi.md.

Potrivit lui, orice tentativă de a amîna alegerile locale sau de a nu desfășura scrutinele este condamnabilă. „Argumentul invocat – lipsa resurselor financiare planificate, este pe de o parte lipsit de sens, iar pe de altă parte contravine, în mod flagrant, tuturor principiilor democratice și standardelor generale acceptate, precum și principiilor pe care trebuie să le respecte Republica Moldova ca stat în raport cu toate instituțiile internaționale”, a declarat Dodon.

Potrivit lui, dacă majoritatea parlamentară dorește să economisească bani, în contextul organizării și desfășurării alegerilor, soluția optimă, în acest sens, este organizarea alegerilor locale la 20 mai, împreună cu alegerile parlamentare anticipate.

„Acest lucru ar permite economisirea a zeci de milioane de lei, cu păstrarea tuturor principiilor unui stat de drept și a unei democrații în spiritul legii”, a adăugat șeful statului.


Dodon a mai discutat cu Zinaida Greceanîi despre sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului, despre proiectele de legi ce urmează a fi înaintate spre adoptare și despre prioritățile Partidului Socialiștilor la nivel de legislativ.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав