Grupul parlamentar a anunțat marți, 2 februarie, că a depus un demers în acest sens la Biroul Permanent al Parlamentului pentru includerea subiectelor în ordinea de zi a primei ședințe din această sesiune parlamentară.
„De menționat că, pînă la această oră, procesul de pregătire a campaniei de vaccinare este netransparent, nefiind comunicate condițiile în care poate fi administrat vaccinul, numărul celor care la fiecare etapă vor fi vaccinați prioritar și nici modul în care se va desfășura campania de imunizare. Autoritățile nu au informat cetățenii despre necesitatea, beneficiile și riscurile vaccinării”, au comentat reprezentanții Pro Moldova.
De asemenea, cei de la Pro Moldova cer Biroului Permanent includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Parlamentului a șase proiecte care vizează, între altele, pensia anticipată pentru cei care au pierdut locul de muncă în ultimul an și sînt aproape de vîrsta de pensionare, suport pentru familiile cu copii de vîrstă preșcolară și școlară pentru perioadele de carantină, votul de două zile pentru diasporă, precum și compensarea tratamentului la domiciliu pentru persoanele infectate cu Covid-19, scrie cotidianul.md.
Menționăm că, Biroul permanent al legislativului se convoacă miercuri, 3 februarie, pentru a decide data primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară.
Adăuga comentariu