Secretariatul, condus de secretarul general, asigură asistenţa organizatorică, informaţională şi tehnică a activităţii legislativului, Biroului permanent, comisiilor permanente, fracţiunilor parlamentare şi a deputaţilor, transmite Noi.md cu referire la IPN.
Regulamentul Parlamentului prevede că secretarul general se numeşte în funcţie de către preşedintele legislativului, cu consultarea prealabilă a Biroului permanent şi cu avizul Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. Secretarul general este asistat de adjuncţii săi, cărora le poate delega o parte din atribuţiile sale.
În exercitarea atribuţiilor, secretarul general este responsabil de asigurarea bunei activităţi a organelor de lucru ale Parlamentului, angajează şi eliberează din funcţie personalul Secretariatului Parlamentului, cu excepţia persoanelor a căror numire ţine de competenţa preşedintelui Parlamentului.
În prezent, funcţia de secretar general al Parlamentului este exercitată de către Adrian Albu, iar adjuncţii săi sînt Igor Klipii şi Lilia Melnic.
Adăuga comentariu