Șeful statului nostru i-a propus lui Kozak să examineze posibilitatea de a întreprinde o vizită în Moldova și speră ca viceprim-ministrul să poată veni în țara noastră în luna septembrie.
- La mijlocul lunii iulie, am avut prima întîlnire cu el și o vom organiza pe cea de a doua. Aș fi foarte fericit dacă la forumul moldo-rus care va avea loc între 20 și 22 septembrie va fi prezent și reprezentantul special al președintelui Federației Ruse sau copreședintele Comisiei interguvernamentale, dl Patrușev, a afirmat Igor Dodon.
Vorbind despre viitorul forum, șeful statului a menționat că la acesta vor participa mulți oameni de afaceri. Pînă în prezent, s-au înregistrat deja cîteva sute de oameni de afaceri din ambele țări.
- Eu cred că participarea reprezentanților la nivel înalt din Rusia poate da un semnal clar mediilor de afaceri rus și moldovenesc, a menționat Dodon.
Reamintim că, la jumătatea lunii iulie, președintele rus, Vladimir Putin, l-a numit pe viceprim-ministrul Dmitri Kozak în calitate de reprezentant special al său pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova.
Adăuga comentariu