X 
Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Cererea BCS de contestare a declarării stării de urgență în energetică, inadmisibilă

23 feb. 2022,, 19:03   Politică
2638 4

Curtea Constituțională a respins sesizarea deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) prin care a fost contestată decizia Parlamentului de instituire a stării de urgență în energetică, pentru o perioadă de 60 de zile. Pe de altă parte, socialiștii s-au declarat nemulțumiți de această decizie, spunînd că Înalta Curte continuă „să se discrediteze și este fidelă principiului dublelor standarde”.

Magistrații Curții Constituționale au constatat că autorii sesizării nu și-au motivat sesizarea raportîndu-și argumentele la unul sau mai multe drepturi fundamentale sau la alte prevederi constituționale care pot fi examinate în mod separat, transmite Noi.md cu referie la cotidianul.md.

„Critica lor s-a bazat doar pe articole care nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității Hotărîrii Parlamentului nr. 1 din 20 ianuarie 2022 privind declararea stării deurgență, depusă la Curtea Constituțională, pe 24 ianuarie 2022, de Vlad Batrîncea, Vasile Bolea, Grigore Novac și Constantin Starîș, deputați în Parlamentul Republicii Moldova”, se menționează în decizia Curții Constituționale.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

„Prin asemenea decizii, Curtea Constituțională continuă să se discrediteze și este fidelă principiului ”dublelor standarde”. Or, anterior, în baza acelorași temeiuri și principii, magistrații au declarat ca fiind neconstituțională anunțarea în martie 2021 a stării de urgență pentru două luni, la inițiativa PSRM”, este reacția deputaților socialiști.


Socialiștii susține că declararea stării de urgență de către actuala guvernare „are substrat politic și urmărește scopul de a limita drepturile cetățenilor în exprimarea propriilor opinii, în organizarea acțiunilor de protest, precum și de cenzurare a mass media”.

„Vom continua să atenționăm societatea asupra derapajelor de la principiile statului de drept și a normelor democratice, asupra practicilor neuniforme, admise de judecătorii Curții Constituționale”, au conchis deputații socialiști.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?