Într-o imagine postată pe o rețea de socializare se vede cum unul dintre ceasurile oferite de Partidul „Șor” în perioada electorală este expus la vînzare alături de alte obiecte cum ar fi flori, ciorapi, jucării de pluș și haine. Obiectele sînt expuse la vînzare direct în stradă.
Amintim că în perioada electorală mai mulți candidați ai Partidului „Șor” au împărțit, la întîlnirile pe care le aveau cu alegătorii, mai multe cadouri printre care ceasuri de perete și calendare, toate cu sigla formațiunii. Cel puțin două cazuri de oferire a darurilor electorale s-au înregistrat la Călărași și la Edineț. Atunci, reprezentanții formațiunii spuneau că acestea nu constituie mită electorală.
Comisia Electorală Centrală, în raportul său privind alegerile parlamentare din 24 feruarie, nu a catalogat ceasurile oferite de Partidul „Șor” drept mită electorală pentru că costul acestora nu ar fi depășit suma admisă de legislația electorală.
Adăuga comentariu