În cadrul ceremoniei de transmitere a acestuia, premierul Natalia Gavrilița a spus ce conține acest chestionar care urmează să fie examinat.
„Acest document arată punctul de unde pornim și în acest document vorbim despre legislație, modul în care sunt organizate instituțiile, care sunt prevederile ce țin de drepturile omului, care este situația economică, cât de depatre am ajuns în armonizarea unor prevederi juridice legale.La acest chestionar a lucrat foarte multă lume, s-a lucrat peste program la care au muncit funcționari, traducători, persoane din societatea civilă care au lucrat și nopți pentru a putea da o știre pozitivă cetățenilor înainte de sărbători”, a declarat ministra.
Premierul a menționat că cea de-a doua parte a chestionarului va fi copletată luna viitore.
Premierul Natalia Gavrilița a transmis astăzi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Președinție, chestionarul completat de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.
La ceremonie au participat președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița, speakerul Parlamentului, dar și ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks.
Adăuga comentariu