Potrivit deputatului PSRM Grigore Novac, consulul României ar fi încercat să mituiască mai mulți aleși locali din localitățile de nord ale țării, cu scopul de a-i determina să se alăture proiectului unionist.
„La mijlocul lunii ianuarie, dl Baciu a început un pelerinaj în nordul Moldovei, unde a avut mai multe întîlniri cu președinți și vicepreședinți de raioane, aleși locali. Dumnealui și-a depășit atribuțiile legale, precum și împuternicirile diplomatice, propunînd ca, în schimbul unor sume de bani, aleșii locali să subsemneze așa-zisei declarații de unire”, a declarat Novac.
El a mai menționat că Mihail Baciu ar fi încercat să-i convingă pe unii aleși locali să candideze în circumscripții uninominale pe lista unui partid politic, la parlamentare. „Solicităm audierea conducerii SIS și a MAI, să avem o mai mare claritate asupra acestei chestiuni, pentru a exclude interpretările”, a adăugat el.
Spicherul Andrian Candu le-a recomandat însă deputaților să se abțină de la înaintarea unor asemenea acuzații, dacă nu dețin probe.„Este o acuzație dură cînd spuneți de bani, ele trebuie probate! În situația în care nu aveți astfel de probe, aceasta devine o chestiune sensibilă. Dacă continuăm să dezbatem în continuare acest subiect, asta poate afecta mult relația diplomatică. Plenul Parlamentului a înțeles care este solicitarea”, a punctat Candu.
Propunerea socialiștilor cu privire la organizarea audierilor parlamentare nu a fost susținută de ceilalți deputați.
Adăuga comentariu