”În acești 29 de ani țara noastră a parcurs o cale grea, plină de provocări și transformări. Și Parlamentul a suferit schimbări, iar numărul de membri ai organului legislativ s-a redus de la 371 la 101 de deputați.
Însă rolul unui deputat rămîne constant oricînd și oriunde – cel de a reprezenta alegătorul care i-a acordat mandatul. Și astăzi, aș dori să amintesc tuturor deputaților originea acestui cuvînt latin, care înseamnă „ceea ce este încredințat”.
Oamenii v-au încredințat votul și pe bună dreptate așteaptă să le schimbați viața în bine. Nu jocuri politice de culise, nu interese personale oportuniste așteaptă cetățenii. Ei doresc o viață mai bună pentru toți. Așa cum le-ați promis.
Și pentru a îndreptăți aceste așteptări nu există o altă cale decît să adoptăm legi - în domeniile dezvoltării economice, protecției sociale și sănătății, educației și drepturilor omului, altor domenii importante. Doar așa putem să îmbunătățim imaginea instituției parlamentare în Republica Moldova și, cel mai important, să avem grijă de cetățeni.
De Ziua Parlamentului, doresc deputaților responsabilitate, multe inițiative bune, succes în realizarea lor și să nu-și dezamăgească niciodată alegătorii”, se arată în mesajul lui Greceanîi.
Adăuga comentariu