„Nu intenționez nici măcar să comentez acest material video mizerabil înscenat. Îmi cunosc soțul de 22 de ani, iar în această înregistrare nu pare să fie în apele sale. El nu vorbește într-o asemenea manieră, iar în toți acești ani nu mi-a zis niciodată Svetlana! Mă bucură însă faptul că este în viață”, a scris Svetlana Ceaus pe pagina ei de Facebook.
Cu o reacție a venit și avocatul fostului judecător, Rostislav Kraveț. În opinia acestuia, înregistrarea video în care apare clientul său ar fi fost făcută sub presiune.„Apariția unui mesaj video de acest fel este un semn că Ceaus nu este liber. El este controlat de anumite persoane și cel mai probabil, povestea cu implicarea serviciilor speciale din Ucraina este confirmată. Este clar că își citește mesajul de pe hîrtie. Atunci cînd o persoană vorbește liber, de la sine, se bîlbîie, face mimici. Aici, Ceaus stă drept și doar citește un text”, a declarat ostislav Kraveț pentru portalul ucrainean strana.ua.
După apariția, în această dimineață, a mesajului video transmis de ex-judecătorul din Ucraina, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că s-a autosesizat. PCCOCS menționează că imaginile sînt în proces de verificare.
Ceaus a fugit în anul 2016 de justiția de la Kiev după ce a fost prins cu mită de 150 de mii de dolari în borcane și s-a ascuns în Republica Moldova.
Adăuga comentariu