Potrivit șefei de la MSMPS, actualmente, rata de contagiozitate a scăzut și constituie 0,9. Pe de altă parte, rata fatalității este de 2%.
Referindu-se la locurile disponibile în instituțiile medicale, Dumbrăvean a punctat că sînt ocupate 67% dintre locurile destinate cazurilor medii. În ceea ce ține de secțiile de terapie intensivă, acolo sînt ocupate 70% dintre paturi.
În același timp, primul lot din cele 300.000 de teste pentru identificarea maladiei au ajuns în Moldova. Totodată, din bugetul de stat au fost alocați bani și s-au cumpărat teste Multiplex, care identifică atît virusul COVID-19, cît și gripa.
Declarațiile au fost făcute în cadrul raportului de activitate prezentat de Viorica Dumbrăveanu. Precizăm că, astăzi, este ultima zi de mandat a cabinetului de miniștri condus de Ion Chicu, iar luni urmează să fie înaintată candidatura pentru funcția de prim-ministru interimar.
Adăuga comentariu