La această etapă, Comisia este în drept să publice doar informația privind rezultatul evaluării, întrucît deciziile pot fi publicate exclusiv cu acordul candidaților vizați. Aceștia urmează să notifice Comisia dacă se opun sau nu publicării, în 48 de ore de la primirea deciziei, potrivit Legii nr. 26/2022. Deciziile pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de 5 zile din data recepționării, în temeiul prevederilor aceleiași legi.
Ambii candidați, Vitalie Codreanu și Cristina Gladcov, procurori în cadrul Procuraturii Anticorupție, au acceptat să participe la proba interviului public, fiind audiați de către membrii Comisiei Pre-Vetting în cadrul primei runde de audieri.
De menționat că pînă în acest moment, dintre candidații la CSP care au trecut prin procesul complet de verificare, un candidat a promovat și doi nu au promovat evaluarea. Alți patru candidați nu au promovat evaluarea pe motiv că s-au retras din concurs sau nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege, fiind astfel descalificați. 11 candidați sînt în așteptarea deciziilor Comisiei Pre-Vetting.
Adăuga comentariu