Într-un răspuns la o solicitare făcută de reporterul TV8, reprezentanții instanței informează că eroarea tehnică a fost reparată și ședințele programate vor fi publicate deja.
Astfel, potrivit agendei Curții de Apel Cahul, o nouă ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor este programată pentru data de 3 aprilie 2019.
Ședințele de judecată programate în dosarul lui Șor au dispărut din agenda online a Curții de Apel Cahul acum aproximativ o lună. Atunci reprezentanții instanței de judecată ne-au spus că informațiile au fost scoase intenționat, la solicitarea Agenției de Administrare a Instanțelor, pentru că ședințele sînt închise. Ulterior, ni s-a spus că este o eroare tehnică ce urmează a fi remediată.
Șor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanță, la șapte ani și șase luni de închisoare în legătură cu frauda bancară. Acesta se află în libertate, pînă la pronunțarea unei sentințe definitive. De fiecare dată, se declara nevinovat. Recent Ilan Șor a cîștigat alegerile parlamentare pe Circumscripția Uninominală din Orhei și devine deputat. Următoarea ședință în cazul lui Șor va avea loc abia în luna aprilie.
Adăuga comentariu